fbpx

Haosul continuă. Agenția Anti-drog anunță că a găsit bețișoare parfumate în școli, folosite pentru a ascunte mirosul de cannabis

Haosul continuă. Agenția Anti-drog anunță că a găsit bețișoare parfumate în școli, folosite pentru a ascunte mirosul de cannabis

Elevii aduc bețișoare parfumate în școli pentru a ascunde mirosul de cannabis, dar nu fac asta de frica profesorilor sau a reprezentanților școlii unde se presupune ca ar trebui să învețe în fiecare zi.

„Avem o școală din București unde copiii aprind bețișoare parfumate în clasă pentru că vine doamna de la ANA nu pentru că intră profesorul de la școala respectivă și miroase a cannabis. Avem cazuri în România de copii care consumă și fac abuz de medicamente și aici nu vorbim doar de medicamente cu prescripție medicală, gen Xanax care a fost în cazul Medusa, ci vorbim de consum de medicamente care se găsesc în orice casă care, combinate cu alte substanțe, pot da aceste efecte” susține Ramona Dabija pentru Europa FM.

Chiar dacă se pot rezolva astfel de situații prin implicarea directă a autorităților, se regăsesc alți vinovați, o altă „problemă” pe care Ministerul Sănătății o identifică, aceasta incluzând medicii de familie. Acestia se presupune că pot semnala problema și pot trimite specialiști pentru a ajuta copiii cu astfel de probleme.

„O altă problemă identificată, împreună cu Ministerul Sănătăţii, este cea a medicilor de familie. Aceştia sunt cei care pot semnala, pot trimite către specialişti, psihologi sau psihiatri atunci când copiii au probleme. Problema noastră este că de multe ori părinţii nu-şi dau acordul să fie văzuţi copiii de un psiholog, nu mai vorbim de psihiatru şi, deşi au scrisoare medicală, ei nu se duc şi ne dăm seama de acest lucru când ei se reîntorc la secţia de toxicologie”, explică directorul ANA.

Profesorul Adrian Streinu-Cercel a susținut marți, la o dezbatere privind combaterea consumului de droguri în școli, că nu copilul trebuie testat în școli, ci suprafețele, asta pentru a putea controla consumul de substanțe interzise. Ramona Dabjia adaugă și faptul că pe lângă campaniile de prevenție, trebuie implicați activ și părinții. Aceștia trebuie sensibilizați, pentru ca apoi să permită copiilor participarea la astfel de evenimente privind riscurile consumului de substanțe periculoase, ne relatează Agerpres.

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *