fbpx

O ANGAJATĂ MAPN A LOVIT UN BICICLIEST CU MAȘINA ȘI A FUGIT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI. ȘOFERIȚA AVEA O ALCOOLEMIE DE PESTE 1,7 MG/L

O ANGAJATĂ MAPN A LOVIT UN BICICLIEST CU MAȘINA ȘI A FUGIT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI. ȘOFERIȚA AVEA O ALCOOLEMIE DE PESTE 1,7 MG/L

O angajată a MapN a lovit cu mașina un biciclist de 64 de ani pe o stradă din Vatra Dornei, județul Suceava. Întâmplarea a avut loc marți seara, iar femeia care a fugit de la locul accidentului, a fost găsită de polițiști și testată cu etilotestul, care a indicat o alcoolemie de 1.72 mg. alcool/l în aerul expirat.

Victima a suferit leziuni ușoare la nivelul capului și a fost transportată la Spitalul Județean Suceava pentru mai multe investigații. Femeia riscă acum un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea sub influența alcoolului și plecarea de la locul accidentului.

„S-au constituit mai multe echipe de căutare, iar pe parcursul verificărilor efectuate de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei a fost identificat autoturismul implicat în accident la o distanță de aproximativ 300 de metri față de locul comiterii faptei, pe o stradă laterală, la volanul mașinii aflându-se o femeie în vârstă de 30 de ani. Persoana în cauză se afla în vizibilă stare de ebrietate, fiind identificată in autoturismul oprit cu capul poziționat in zona volanului. Conducătoarea auto prezenta halenă alcoolică, iar cu ocazia testării cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 1.72 mg. alcool/l în aerul expirat”, transmite IPJ Suceava, relatează Mediafax.

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *