fbpx

UN ASISTENT MEDICAL DE LA SPITALUL MILITAR CENTRAL A SEDAT INTENȚIONAT CU DIAZEPAM TREI PACIENTE, DINTRE CARE UNA DINTRE ELE A AJUNS ÎN STARE GRAVĂ LA ATI

UN ASISTENT MEDICAL DE LA SPITALUL MILITAR CENTRAL A SEDAT INTENȚIONAT CU DIAZEPAM TREI PACIENTE, DINTRE CARE UNA DINTRE ELE A AJUNS ÎN STARE GRAVĂ LA ATI

Întregul eveniment a avut loc sâmbătă, la Spitalul Militar Central din București, când medicii ATI care au salvat-o pe femeie au avut suspiciunea unui viol. Spitalul a reclamat imediat cazul către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, relatează Libertatea.

Potrivit informațiilor obținute de la mai multe surse, inclusiv trei surse medicale, o sursă judiciară oficială, un asistent medical, un angajat civil al prestigiosului Spital Militar Central din București, a administrat calmante într-o cantitate considerabilă unor paciente internate la Secția 1 medicală. Situația a ridicat îngrijorări în randul medicilor și a generat mai multe discuții.

Respectarea strictă a protocolului medical și asigurarea unei îngrijiri de înaltă calitate reprezintă principalele priorități ale personalului medical.

Diazepamul, cunoscut inițial sub denumirea de Valium, reprezintă un sedativ utilizat pentru a calma mușchii și creierul. Acest medicament este utilizat în tratamentul pe termen scurt al insomniilor și al stărilor de anxietate. Timpul necesar pentru ca medicamentul să își facă efectul este de aproximativ 1-1,5 ore de la administrare, efectele putând fi întârziate până la 2-2,5 ore în cazul în care este administrat împreună cu alimente. Substanța este activă în organism între 46 și 100 de ore. Acesta nu poate fi cumpărat din farmacii fără rețetă și este considerat „medicament cu regim special”.

Asistentul, angajat civil, în vârstă de 20 de ani s-a folosit de parafele medicilor, fără ca aceștia să știe și a scos fiolele de diazepam din farmacia spitalului.

Cazul este acum cercetat de procurorii militari și a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea faptei de tentativă de omor calificat .

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *