fbpx

WIZZ AIR A REFUZAT ÎMBARCAREA MAI MULTOR PASAGERI, DEȘI AVEAU LOCURI REZERVATE. CUM A REACȚIONAT CONDUCEREA WIZZ AIR

WIZZ AIR A REFUZAT ÎMBARCAREA MAI MULTOR PASAGERI, DEȘI AVEAU LOCURI REZERVATE. CUM A REACȚIONAT CONDUCEREA WIZZ AIR

Indiferent de locurile pe care doriți să le vizitați de sărbători în această perioada, trebuie să aveți grijă să ajungeți mai devreme la poarta de îmbarcare. Companiile aeriene pot să apeleze la procedura de „overbooking”, mai exact acestea pot să vândă mai multe bilete decât numărul de locuri disponibile, cum s-a întâmplat și în cazul Wizz Air.

Procedura este una legală, reglementată la nivelul parlamentului european, dar mulți călători nu știu cum să procedeze în cazul respectiv, riscând să ramână fără loc, să nu mai poată urca în avion și chiar să piardă biletul. Normal, în astfel de cazuri, compania aeriană trebuie să se ocupe de procesul de despăgubire a pasagerilor aflați în situații de genul acesta și, de asemenea, să ofere un bilet nou pentru ca pasagerii să ajungă la destinație, dar nu a fost cazul și în cadrul ultimului eveniment neplăcut, asociat companiei Wizz Air.

În cazul Wizz Air, șapte pasageri care așteptau pentru un zbor de la București la Milano n-au mai putut să urce în avion, deși aveau rezervate locurile.

„Eu aveam loc cumpărat, aveam intrare cu prioritate. Când am mers să ne îmbarcăm, se uită la mine și zice 1C. Și eu zic: Domnule, eu am 12 C, nu am 1C. La care el zice ‘Poarta închisă, gata, am închis avionul’. Noi eram 7 oameni acolo.”, spune Tiberiu Alexe, unul dintre pasageri.

„A închis poarta și gata, nu ne-a mai îmbarcat. Noi am rămas în aeroport. Bineînțeles, am și plâns, pentru că nu puteam, îmi pierdeam locul de muncă aici în Italia.”, spune alt pasager aflat în aceeași situație.

În cazul zborului respectiv, a existat o situație de overbooking, o situație în care s-au vândut mai multe bilete decât locuri în avion. Reprezentanții companiei susțin că respectivii pasageri s-ar fi prezentat la poartă după ce îmbarcarea a fost închisă. Acestia au mers la ghișeul aeroportului și au cerut reprogramarea zborului, însă au fost refuzați.

„În conformitate cu practica din industria aeriană și cu legislația aplicabilă privind protecția consumatorilor, Wizz Air permite overbooking-ul într-o mică măsură pe cele mai populare rute ale sale pentru a le oferi mai multor pasageri posibilitatea să călătorească în cazul în care rămân locuri libere de la persoanele care nu se prezintă la zbor. În cazul extrem de puțin probabil în care toți pasagerii se prezintă, voluntarilor li se oferă stimulente pentru a călători mai târziu sau ultimii pasageri care se prezintă la check-in sunt reprogramați pe zborul următor și despăgubiți în conformitate cu legislația privind drepturile pasagerilor.

Wizz Air confirmă că pentru zborul W6 3131 de la București la Milano din 30 martie a existat o situație de overbooking. Independent de acest lucru, mai mulți pasageri s-au prezentat la poarta de îmbarcare după ce îmbarcarea a fost închisă.

Unul dintre pasageri, căruia i s-a oferit opțiunea de a se îmbarca, a refuzat din cauza schimbării locului, deși locul oferit era similar cu cel achiziționat inițial. La scurt timp, pasagerul a devenit necooperant, iar agentul de handling a fost nevoit să solicite intervenția poliției.”, comunică reprezentanții Wizz Air.

Vezi întregul articol pe stirileprotv.ro.

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *